Ce scurtcircuit s-a produs in memoria mea afectiva! Imaginea acelei fete de 7-8 ani care s-a apropiat de pian ca de o casa a sufletului sau si s-a contopit cu el intr-o desavarsita consonanta are pentru mine efectul unei icoane. Mihaela Ursuleasa ramane un copil minune care s-a impus ca si Mozart prin performanta la care a ajuns ascultandu-si dicteul divin.
Eu am fost martorul debutului ei prin care s-a afirmat stralucit si definitiv, ca si Mozart.
Am cunoscut-o atunci si pe mama ei: o sfanta care si-a inchinat viata credintei in propria-i fiica si in destinul ei artistic.
Acum, cand toate sentimentele se aduna intr-o singura, tardiva plecaciune de suflet catre Mihaela Ursuleasa as vrea sa-i dedic acest scurt poem :
Ce moarte lunga am murit
murind cu fiecare seara
cu fiecare dor marturisit.
Trupul preschimbat in ceara,
timpul preschimbat in foc,
gandul preschimbat in gheara,
tinandu-mi sinele pe loc.
Cu moartea pe moarte calcand
e sansa omului de joc.
Se dainuieste preschimband
clipa in eternitate,
ori floare alba ranascand,
in Primaveritate.
Eusebiu Stefanescu
azi, 10 august 2012
Post a comment