fbpx

Ateneul Roman

Ateneul Român simbol al României

ateneul-roman-foto-vechiConstruit în urmă cu mai bine de 125 de ani palatul Ateneului Român este nu numai unul dintre simbolurile Bucureştiului ci ale întregii ţări. Imposibil de a nu fi admirat, acest palat are însa şi o poveste a lui, o poveste pe care vă invităm să o cunoaşteţi, pe scurt, în următoarele rânduri.

Societatea culturală Ateneul Român

Prima societate purtând numele Ateneul Român a fost fondată la Iaşi în 1860, printre membrii fondatori ai acesteia îi putem numi pe : Mihail Kogălniceanu, Ştefan Micle, Petre Suciu sau V.A. Urechia. La 15 septembrie 1860 a apărut organul de presă al acestei societăţi purtând numele “Ateneul Român”. Activitatea societăţii din Iaşi a încetat în 1864 dupa mutarea la Bucureşti a lui V.A. Urechia, unde este numit director general al Ministerului Instrucţiunii. Societatea “Ateneul Român” s-a născut din ideea fundamentală a Conferinţelor publice, aşa cum le vedea numea Constantin Esarcu, “ pentru popor şi repet pentru popor”. La început numite cursuri publice acestea au apărut la iniţiativa lui Esarcu care studiase în Franţa unde obţinuse titlul de doctor în medicină şi licenţiat în ştiinţe naturale. Luau fiinţă astfel la Bucureşti primele cursuri gratuite ţinute lângă grădina Cişmigiu pe locul caselor lui Costache Ghika, Tingirică, într-o sală mare, mobilată sumar, având drept loc pentru public băncile parcului.

Cine au fost C. Esarcu si V.A. Urechia ?

Poate cele mai importante nume din istoria naşterii Ateneului. Esarcu ( 1836-1898) era numit la 7 noiembrie 1864 pe baza unui decret, profesor la catedra de zoologie şi botanică la Universitatea din Bucureşti. Desfăşurând o amplă activitate culturală în 1884 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Cel mai înalt scop al ştiinţelor naturale era în opinia lui Esarcu acela de a “ răspândi în spirite mai multă lumină, în inimi mai multă moralitate, demnitate şi independenţă de caracter”. Om al acţiunii Esarcu se autocaracteriza ca fiind “ sunt dintre aceia care nu au multe idei şi nu urmaresc multe scopuri de-o dată dar când îmi intră o idée în minte, ea mă cuprinde, mă domină, mă urmăreşte şi nu imi dă pace până când nu o realizez. Iar în testamentul său din 1898 avea să scrie: “ M-am gândit totdeauna la mijloacele care pot angrena mai bine dezvoltarea conştiinţei naţionale în câmpul ideilor de literatură, arte şi ştiinte. Călăuzit de acest gând am înfiinţat împreună cu alţi oameni de bine, iubitori ai neamului nostru, Ateneul Român şi Societatea pentru învăţătura poporului român având amandouă aceste instituţii în vederea cultivării părţii intelectuale a fiinţei umane. Pentru ca acest scump gând să nu înceteze odată cu stingerea mea din această viaţă, am hotărât să las Ateneului Român întreaga mea avere”

V.A. Urechia este numit profesor de istoria si literatura română la Universitatea din Bucureşti prin acelaşi decret ca şi Esarcu. Studiază la Paris şi la Madrid. În 1860 cerea obligativitatea şcolară pentru copiii de ambele sexe, grădiniţe pentru copii, şcoli pentru toate vârstele, şcoli superioare pentru ingineri, arhitecţi, mecanici. În acelaşi an, în calitate de colaborator al lui Mihail Kogălniceanu, realizează raportul pentru fondarea Universităţii din Iaşi. Hasdeu scria despre el că “ cele mai multe instituţii culturale la noi se datorează direct sau indirect lui Urechia. Pornirea firească a lui nu era spre cugetare ci spre acţiune”.

Prima conferinţă

Prima conferinţă a fost ţinută în seara de 28 ianuarie 1865 în faţa unui public de aproximativ 500 de persoane, număr care avea să se mentina constant şi ca o particularitate majoritatea auditoriului era format din femei. Conferenţiar a fost C. Esarcu care a vorbit in acea seară despre “Regnul Animal”. Conferinţele, totalizând 32 de prelegeri, au fost ţinute între 28 ianuarie si 22 aprilie 1865 la un ritm de trei întalniri pe saptămână avându-i la tribună pe următorii: Esarcu, Marsillac, Gr. Racoviţă, Urechia, Hasdeu, Em. Bacaloglu, Al. Petrescu, Th. Văcărescu, Radu Ionescu, I. Fălcoianu sau P. Grădişteanu.

Conducerea

La 31 octombrie 1865 lua naştere Ateneul Român cu 25 de subscriitori impărţiti în 3 secţii: ştiinţifică, morală şi literară. Primul preşedinte delegat a fost P.S. Aurelian iar în luna noiembrie 1866 biroul format din Carol (Scarlat) Rosetti – preşedinte, V.A.Urechia si C. Escaru – vicepreşedinti. Tot atunci a fost ales şi comitetul de redacţie al revistei Ateneul: B.P. Hasdeu, C. Escaru şi poetul N. Nicoleanu.

Activitatea lui Rosseti a fost una remarcabilă, acesta instituind premii pentru traducerea operelor lui Seutoniu, Tacit sau Jordanes. În februarie 1897 invita Ateneul să deschidă concurs pentru construirea localului bibliotecii publice după modelul bibliotecii imperiale din Paris. C. Rosetti a rămas în fruntea Ateneului până în 1868 iar în 1870 a lăsat prin testament întreaga sa avere noii instituţii.

Să avem ambitia de a constru iîn Bucureşti un palat al ştiinţelor şi artelor

La început, cum am spus mai sus, localul propriu a însemnat sala din casele lui Costache Ghika de lângă Cişmigiu. Prin testamentul său din 1870 Carol Rosetti lăsa Ateneului moştenire, două case din mahalaua Boteanu şi o biblioteca ce cuprindea 865 de titluri in 5000 de volume. Pe lângă acestea moştenirea lui Rosetti însemna şi un fond lichid care completat cu o serie de alte donaţii atingea suma de 115.000 de lei. Din punctul de vedere al lui Esarcu trebuia : “să avem ambiţia de a construi în Bucuresti un palat al ştiinţelor şi artelor în care să putem primi cu mândrie celebrităţile ce ne vor vizita sau  (pe care) le vom chema în ţara noastră”.

Daţi un leu pentru Ateneu

În 1884 un decret guvernamental autoriza Primăria oraşului să cedeze Ateneului locul din spatele grădinei Episcopiei (numit cândva Livada Văcăreştilor pe care M. Cantacuzino ridicase o bisericuţă lăsată în metoh episcopului de Râmnic) loc cedat în prealabil Societăţii Ecvestre care turnase déjà fundaţia a ceea ce trebuia să fie un manej cu grajduri pentru şcoala de călăreţi. Pentru strângerea de fonduri s-a instituit o loterie a cărei lozincă “ daţi un leu pentru Ateneu” a devenit foarte populară.

La 24 mai după obţinerea autorizaţiei de construire, Ateneul încheie un contract cu arhitectul francez Albert Galeron semnat din partea română de N. Kretulescu, C. Escaru şi C. Stăncescu. La iniţiativa lui Escaru, Galeron proiectase déjà doua anteproiecte conform directivelor celui dintâi. În “Programul pentru clădirea edificiului Ateneului Român” Escaru nota: “ Aspectul va fi monumental dar simplu, înlaturandu-se orice decoraţiuni banale sau inutile. Edificiul va cuprinde o sală de conferinţe, concerte, reuniuni, congrese literare, economice, etc . Sala va fi încăpătoare de maxim 1500 de persoane”.

La 26 octombrie 1886 a fost pusă piatra de temelie la Palatul Ateneului. La începutul lui 1888 ciclul de conferinţe se deschidea în noul local. Deşi fără să fie întru totul finalizată nici în 1889 conferinţele continuă şi în acest an începând cu luna martie printr-o prelegere a lui Escaru în care îşi exprimă regretul că palatul nu poate fi inaugurat.

Cu fondurile epuizate Societatea se adresează Ministerului Instrucţiunii cu propunerea ca acesta să termine clădirea, cedând însa în deplină proprietate statului terenul cu construcţiile începute pe el, statul fiind liber să folosească noua clădire pentru propriile nevoi.

Abia in iulie 1897 comisia tehnică dădea avizul şi pentru inaugurarea clădirii anexe a Ateneului pe care Ministerul o destina pinacotecii si gliptotecii.

Arhitectura

Desi conceput în stil neoclasic, palatul are caracteristicile unui vădit stil eclectic. Intrarea principală este sprijinită pe opt coloane ionice, identice ca proporţii cu cele de la templul Erechterion de pe Acropole. Din portic se intră în vestibul prin 3 mari uşi de lemn. Deasupra uşilor se află cinci medalioane în mozaic reprezentându-i pe Alexandru cel Bun, Neagoe Basarab, Vasile Lupu, Matei Basarab si Regele Carol I. Cupola are 20 de ferestre cu lire şi cununi si se află la 41 de metri de pământ. Domul acoperit cu zinc se termină cu un tripod după modelul monumentului lui Lysicrat din Atena închipuind urna învingătorilor.

În interior, din vestibul se ajunge la sala de sus prin 4 scări de marmură carara construite în spirală. Sala de conferinţe şi concerte de la etaj are 28,50 metri în diametru şi 16 metri în înălţime cu o capacitate de 775 de locuri. Pe cuprinsul bolţii acestei săli se află în medalioane denumirile diferitelor ştiinţe. Fresca din sală, finalizată în 1938 înfăţişează istoria naţională de la cucerirea romană până la regele Ferdinand.

 

Read more

145 de ani de la infiintare !!!

Filarmonica aniversează astăzi 29 aprilie 2013,145 de ani de la înfiinţarea, în 1868, la Bucureşti, a ”Societăţii Filarmonice Române”, astăzi Filarmonica ”George Enescu”, instituţie muzicală reprezentativă a României.

ateneu.vechi

Fondată sub conducerea lui Eduard Wachmann, ‘Societatea Filarmonică Română’ avea ca scop organizarea unei orchestre simfonice permanente, în vederea propagării culturii muzicale şi popularizării capodoperelor muzicii clasice. Sub bagheta iniţiatorului său, ‘Societatea Filarmonică Română’ a organizat primul concert în 15 decembrie a aceluiaşi an. Odată cu inaugurarea palatului Ateneului Român, la 5 martie 1889, concertele au început să se desfăşoare în acest loc, aşa cum se întâmplă şi în prezent, Ateneul devenind emblemă a culturii româneşti şi sediu al instituției.

ateneul-roman-foto-vechi

La conducerea Filarmonicii din Bucureşti s-au succedat muzicieni de prestigiu: Eduard Wachmann (1868-1906, primul ei dirijor şi director), Dimitrie Dinicu (1906-1920); George Georgescu (1920-1944 și între1954-1964), dirijor remarcabil, elev al lui Arthur Nikisch şi Richard Strauss. În perioada directoratului lui George Georgescu, repertoriul s-a modernizat, iar Filarmonica a intrat în circuitul muzical internaţional, prin participarea la primele turnee peste hotare şi invitarea unor mari personalităţi ale lumii muzicale interbelice precum: Jacques Thibaud, Pablo Casals, Igor Stravinski, Enrico Mainardi, Alfred Cortot, Maurice Ravel, Richard Strauss, Yehudi Menuhin, Herbert von Karajan. După război, instituţia şi-a diversificat activitatea: se înfiinţează Corul academic, se constituie un valoros corp de solişti (concertişti şi cântăreţi), diverse ansambluri camerale (de la orchestră până la trio cu pian).

Read more

“Ateneul Roman” Istorie si Cultura

10 lucruri pe care nu le stiai despre Ateneul Roman din Bucuresti
Poate nu trecem pe langa el chiar in fiecare zi, dar este cu siguranta una dintre cladirile reprezentative ale tarii, adanc inradacinata in constiinta colectiva a poporului roman.  Pe 14 februarie 2013,  Ateneul Roman din Bucuresti implineste 125 de ani de la inaugurarea din 1888 – nu putem decat sa-i spunem la multi ani si sa va chemam sa aflati alaturi de noi 10 lucruri inedite despre emblematicul monument!
Despre Ateneu stim cu totii ca a fost construit in 2 ani, intre 1886 si 1888, iar constructia a fost finantata prin colecta publica – deja celebrul motto “Dati un leu pentru Ateneu”. Insa dincolo de asta, unele detalii din trecutul cladirii raman necunoscute multora dintre noi. Haideti sa aruncam niste lumina asupra celor 125 de ani de istorie pe care Ateneul ii adaposteste!
1. In 1886, terenul pe care urma sa fie construit Ateneul se situa mai degraba la periferie.
Bucurestii anilor 1880 aratau cu mult diferit de ceea ce cunoastem noi astazi. Multe din cladirile reprezentative pentru orasul de mai tarziu nu existau inca, iar orasul insusi era mult mai mic – numarul de locuitori era pe undeva pe la 200,000. Astfel, n-ar trebui sa ne surprinda ca parcela pe care avea sa fie construit Ateneul se afla departe de ceea ce reprezenta atunci “centrul orasului”; una dintre opiniile critice ale vremii considera amplasamentul viitorului Ateneu ca fiind “prea departe de centrul orasului si foarte greu de ajuns mai cu seama iarna. Nu avea statul destule terenuri centrale, trebuia oare neaparat ales acest loc la marginea orasului?” 
2. Pe amplasamentul Ateneului ar fi trebuit sa se construiasca un manej pentru cai.
No joke! Terenul, care pe vremea aceea apartinea familiei boierilor Vacaresti, ar fi trebuit sa gazduiasca un circ si un manej de cai. Mai mult decat atat, constructia manejului incepuse deja, sub patronajul Fundatiei Ecvestre Romane. Pe fundatiile acestuia s-a construit de fapt cladirea Ateneului – arhitectul francez Albert Galleron a proiectat cladirea special pentru ca vechiile fundatii sa poata fi folosite [2], [3].
3. Ateneul din Bucuresti este “inrudit” cu Opera din Paris .
V-am spus deja la punctul anterior ca Albert Galleron, arhitect francez, a fost cel care a proiectat cladirea Ateneului. Nu v-am spus insa ca el a fost ales pentru asta de catre Constantin Esarcu, fondatorul Societatii Ateneul Roman, la recomandarea nimeni altuia decat a lui Charles Garnier. Daca va suna cunoscut numele sau, este pentru ca ar trebui – Garnier a fost unul dintre cei mai mari arhitecti francezi, de numele caruia se leaga printre altele si monumentala cladire a Operei din Paris .
pattern3.jpg
4. La Ateneu s-a mai construit si dupa 1888, anul inaugurarii.
In stilul romanesc cu care ne-am obisnuit de-a lungul vremii, constructia Ateneului a mai durat o buna bucata de vreme dupa ce acesta a fost inaugurat. Aripa din spate, dinspre str. Nicolae Golescu, n-a fost gata decat in 1897, an din care dateaza si scara monumentala din rotonda de la parter, opera arhitectului Leonida Negrescu. Salile de la subsol au ramas neamenajate pana in anii ’20, iar celebra fresca ce reprezinta istoria poporului roman a fost gata abia la 50 de ani de la inaugurarea cladirii, in 1938 [2]. Ceea ce ne duce la punctul urmator:
5. Timp de 50 de ani, in locul monumentalei fresce istorice a fost un spatiu gol.
Ideea ca pe friza ce inconjoara sala circulara a Ateneului sa existe o fresca reprezentand imagini din istoria nationala data inca de la inaugurare, fiind exprimata de catre Alexandru Odobescu. Vreme de mai multi ani dupa aceea, in locul frescei a stat scris cu litere aurite textul “Loc rezervat marei fresce ce va reprezenta fazele principale ale istoriei romanilor”. In 1901 era cat pe ce sa inceapa realizarea acesteia, dar oferta pictorului Stefan Popescu a fost considerata exagerata (el cerea 80,000 de lei, in banii vremii, in conditiile in care constructia intregului edificiu a costat 836,000 lei [4] ). Spatiul a ramas gol pana in 1933, cand a inceput realizarea frescei actuale, opera pictorului Costin Petrescu.
Ateneul_Român_-_Sala
6. Gradina Ateneului adapostea pe timpuri o alee cu sculpturi.
S-ar putea sa fiti familiarizati cu statuia din bronz a lui Eminescu ce se afla acum in gradina Ateneului, opera sculptorului Gheorghe Anghel (1963), dar in perioada antebelica in gradina exista un adevarat complex statuar in care erau reprezentati, printre altii, Mihai Eminescu, Mihail Kogalniceanu, Ion Ghica, Ienachita Vacarescu, Constantin Esarcu sau C. A. Rosetti. Din pacate, aceste statui au fost distruse de catre regimul comunist [3].
7. Orga de concert a fost instalata la initiativa lui George Enescu.
Pana in 1935, Ateneul nu avea o orga de concert. Aceasta a fost instalata la initiativa lui George Enescu, cel care a demarat de altfel si strangerea de fonduri in acest sens.
filarmonica_george_enescu_11887700
8. In al doilea Razboi Mondial, Ateneul a fost aproape distrus de bombardamente.
In aprilie – mai 1944, Capitala a fost bombardata de catre fortele Aliate conduse de catre americani si britanici (in razboi, Romania se afla inca de partea Axei, pana la momentul intoarcerii armelor din 23 august 1944). Pe langa obiective strategice precum Gara de Nord sau zonele industriale, au fost atacate si obiective civile precum hoteluri ( Athenee Palace , Splendid, Ambasador), Fundatia “Carol I” (Biblioteca Centrala Universitara) sau Universitatea [5]. Cladirea Teatrului National de pe Calea Victoriei a fost complet distrusa, iar Ateneul a fost serios afectat. Ulterior, reconstructia acestuia a fost finantata printr-o noua colecta publica, reluand traditia “dati un leu pentru Ateneu”.

9. Timp de aproape 20 de ani, in perioada comunista, fresca istorica a stat acoperita.
Inceputul regimului comunist in Romania a insemnat un efort sustinut de stergere din memoria colectiva a mostenirii perioadei Regatului. In acest sens, fresca monumentala din interior a stat acoperita cu catifea rosie vreme de aproape 20 de ani, din 1948 pana in 1966, deoarece includea referinte la monarhia din Romania si la rolul acesteia in istoria tarii [3].
10. Ateneul face oficial parte din patrimoniul european.
La Berlin , pe 13 februarie 2007, Consiliul informal al ministrilor culturii din Uniunea Europeana a aprobat introducerea Ateneului Roman pe lista Patrimoniului European. Acest lucru este consfintit de catre o placa instalata pe zidul cladirii o luna mai tarziu, in martie 2007.
Read more

Un trio performant

Trebuie să recunosc faptul că, la Ateneu, am ascultat pentru prima oară Trio „Pro Musica“, alcătuit însă din instrumentişti binecunoscuţi şi apreciaţi de public, începând cu reputatul pianist Viniciu Moroianu, al cărui rafinament în tălmăcirea muzicii impresioniste s-a reliefat încă o dată în interpretarea ciclului Estampes, dar şi, în compania clarinetistului Cristian Mancaş, în Rapsodia nr. 1, apoi a violoncelistului Dan Cavassi, în Sonata de Debussy, cei doi membri de marcă ai Filarmonicii bucureştene demonstrând, la rândul lor, nu doar prin sunetul rotund şi tehnica riguroasă, ci mai ales prin maniera de a cânta, dorinţa şi disponibilitatea de aface muzică în cel mai bun sens al cuvântului.

   Cei trei instrumentişti au format, în 2010, un ansamblu într-o formulă mai puţin întâlnită, dar care le-a permis să abordeze, acum, şi opusuri prea puţin cunoscute la noi – Trio patetic de Glinka şi Trei piese pentru trio de Bruch –, cuceritoare prin frumuseţea şi farmecul lor, păstrând însă o tentă uşor nostalgică, alternând cu secvenţe virtuoze, deosebit de bine „combinate“ cu lucrările din prima parte, dominantele serii fiind astfel transparenţa, linia amplă, introspecţia şi fineţea.

   Aplauzele entuziaste ale celor aflaţi în sală au fost răsplătite cu un bis care a prelungit acea atmosferă poetică, în interpretarea unor muzicieni care, pe lângă performanţa tehnică şi ştiinţa muzicii camerale, au convins că se implică în ceea ce cântă cu o plăcere deosebită, determinată şi de posibilitatea de a aborda un repertoriu aparte şi, cu siguranţă, de bucuria de a ieşi din canoanele zilnice, de a face „altceva“… Un trio pe care sper să-l reascult cât de curând, pentru că… merită!
Read more

Detaliile tragicului

Ateneul Român e frumos în orice anotimp. Ultima oară când am fost era o seară de iarnă de-a dreptul din povești. Acum primăvara izbucnise peste București. Vineri seara, orașul are un trafic infernal așa că am ajuns la Ateneu în ultima clipă. Deja mă consolasem cu ideea că voi rata Concertul pentru vioară și orchestră în re major, Op. 35 de Ceaikovsky, dar am avut noroc.

Probabil primăvara izbucnise la fel și la Clarens, în Elveția, acum 134 de ani, în luna martie, când a fost compus concertul. O poveste întreagă cu acest concert! Ceaikovski tocmai se despărțise de soția lui, Antonina Miliukova. Mariajul, dezastruos, durase doar șase săptămâni. A fost o căsătorie în care soțul voia să salveze aparențele sociale, ascunzându-și homosexualitatea. Scrisorile exaltate ale unei studente îl făcuseră să creadă că mariajul ar fi o posibilitate. Aceste scrisori l-au convins să se însoare dar stau și la baza muzicii din Evgheni Oneghin… Așa că, în primăvara lui 1878, se retrăsese în acest sat de pe malul lacului Geneva, pentru a se reface după depresia îngrozitoare care a urmat separării de Antonina, aici la Clarens fiind însoțit de studentul (compoziție muzicală) și amantul său, violonistul Iosif Kotek. Concertul a fost compus într-un timp foarte scurt, deși compozitorul nu cânta la vioară, Iosif l-a ajutat se pare în compoziția solisticii. Ceaikovsky ar fi vrut să-i dedice lui Kotek lucrarea, dar s-a temut de reacția societății, așa cum probabil din aceleași motive nici acesta din urmă nu a vrut să-l cânte vreodată în public. Acesta este povestea unui concert pentru vioară, unul al dragostei și al dramei personale…

Clarens, 1882 (fotografie de Adolphe Braun)

Revenind însă la seara de 30 martie 2012, Orchestra Filarmonicii George Enescu, condusă de Christian Badea, l-a avut solist pentru acest concert pe Remus Azoiței. Am așteptat cu emoție concertul și în mare parte a fost unul reușit. În primul rând, acompaniamentul orchestrei a fostul unul impecabil, nu știu dacă mi-aș fi putut dori ceva mai bun de atât. Christian Badea a fost violonist la începutul carierei și cred că acest amănunt a contat de fapt foarte mult în modul în care orchestra a susținut solistul. Remus Azoiței a cântat în general bine, deși mi-ar fi plăcut ca în unele pasaje să accentueze mai mult, temele de virtuozitate au părut a fi cam expediate, fără nici un subtext, fără nici o întrebare care să-i rămână spectatorului. Și erau multe întrebări, dacă ne aducem aminte numai de filmul lui Radu Mihăileanu, “Le Concert” (2009)… Această absență a oricărei introspecții a fost valabilă mai ales în prima parte. Temele populare ale părții a treia au fost mai reușite, chiar foarte reușite astfel încât impresia generală a fost aceea a unui concert relativ bun dar fără nici un panaș, lipsit de orice transcendență, din vioara domnului Azoiței n-au ieșit scântei…

Remus Azoiței și Christian Badea (c) Romică Zaharia

Partea a doua a serii a fost Simfonia a VI a în Si minor, Op. 74, “Patetica” a aceluiași Piotr Ilici Ceaikovski. Celebra “Patetica”. Abia așteptam, mai ales că acum vreo doi ani văzusem tot la Ateneu Simfonia a V a a lui Ceaikovsky tot cu Christian Badea și mi-a plăcut foarte mult. A fost exact ceea ce anticipam. O viziune dominată de precizie și eleganță. Deloc idiomatică dar fără să sublimeze secvențele “rusești”, cum ar fi marșul din partea a III a. Partea I a început încet, parcă mai încet ca de obicei ca să lase loc unei progresii dramatice, cum scrie la carte, cum propovăduia Wilhem Furtwangler. A doua temă, cea lentă, din aceeași primă parte, a lăsat să se audă niște suflători (oboi, clarinet, fagot, flaut) excelenți (cum de altfel exceleneți au fost și în oncertul pentru vioară). Valsul a fost, evident, cât se poate de elegant și ca de fiecare dată când îl ascult mi-ar fi plăcut să nu se mai termine. Marșul din partea a III a? Memorabil! Iar ultima parte… aproape că nu știu când s-a terminat. Toate detaliile orchestrei erau scoase la suprafață sub o baghetă care era peste tot, peste orice amănunt, fără nici o pierdere de ritm, urmărind mereu o idee. Aceea a tragicului, disecat până la nivelul celor mai simple fraze muzicale. Erorile de execuție au fost neimportante (un trombon spre final, altfel alămurile impecabile toată seara), importante a fost maniera de mare orchestră, aplombul și calitatea, una de nivel occidental.

Despre această simfonie s-au scris multe. Că e recviemul lui Ceaikovski, sau că e nota unui sinucigaș, că are sau nu un caracter programatic, sau că simbolurile morții se găsesc concret în partitură. Sigur este doar că fratele compozitorului, Modest a sugerat subtitlul “Tragica” iar Piotr l-a schimbat în “Patetica”. După acest concert mă gândesc dacă nu cumva Modest Ceaikovski a avut mai multă dreptate.

Autor: Despre Demnitate

Read more

Poftiti la Ateneu !!!

Ateneu

George Enescu este autorul uneia din cele mai tari maxime care s-au spus vreodata despre muzica:Muzica e de doua feluri, buna sau proasta. Doar pentru asta si Ateneul Roman merita sa ii poarte numele, ca Filarmonica George Enescu. Doar ca marele compozitor a mers pe principiul ca niciodata sa nu fii pe deplin multumit de ce ai realizat, astfel ca a lasat urmasilor Rapsodiile RomaneOedip si celelalte creatii care l-au consacrat ca cel mai important muzician roman. Si ca sa intrati in atmosfera, cat cititi acest articol, va invit sa o ascultati pe prima din cele doua Rapsodii.

George Enescu – Rapsodia Româna nr. 1

Spre rusinea mea si meritul lui Teo, prima oara la un concert la Ateneu am fost cu prilejul unei repetitii a proiectului Mozart Rocks. Si recunosc, ca sala m-a impresionat profund, cu un aer de catedrala, cu o pictura impecabila (intregul stabiliment a fost restaurat recent). A doua oara am fost la un concert de flamenco si deja ma simteam ca acasa, dar nu despre asta e vorba. Daca ceva m-a impresionat insa la Mozart Rocks, acel ceva este orchestra Filarmonicii George EnescuIata ce scriam pe ForeverFolk dupa concert: I-am lasat la sfarsit, desi ar fi trebuit sa ii mentionez la fiecare paragraf. Ma refer aici la Orchestra Filarmonicii “George Enescu”, condusa imperial de Maestrul Tiberiu Soare. Eleganta, prestanta, sobrietate, performanta, daruire, arta sunt cuvinte prea sarace sa descrie ce au realizat membrii orchestrei la Mozart Rocks, dincolo de unele afirmatii tendentioase ca nu ar trebui sa se afiseze alaturi de rockeri.

Si acum vine punctul culminant: cu ajutorul lui Andrei, va adresez o provocare: sa scrieti pe blogurile voastre de ce vreti sa mergeti sa vedeti un spectacol la Ateneu cu Filarmonica George Enescu. Cele mai interesante doua articole primesc cate o invitatie dubla la spectacolele de joi 29 si vineri 30 martie, incepand cu ora 19.00. Data limita de postare a articolelor este joi, 29 martie, ora 12:00, ca sa apucam sa si decidem cine merge. Nu uitati sa postati articolul in comentarii sau sa puneti un trackback spre articolul de fata.

Avem si solicitarea de a include in articol pagina de facebook a Filarmonicii George EnescuCa like sper ca ati dat deja, ca tare merita oamenii!

Dirijor: CHRISTIAN BADEA; Solist: REMUS AZOITEI

Program:

Piotr Ilici Ceaikovski
Concertul pentru vioara si orchestra
Simfonia nr. 6, “Patetica” 

Asadar, bloggeri! Incingeti tastaturile pentru cultura, Filarmonica va asteapta!

Foto: Radu Tudoroiu

Read more
Enable Notifications    OK No thanks